Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ - Informații detaliate despre dosar
Număr unic dosar151/43/2024
Inregistrat în data de27/05/2024
Obiectul cauzeianulare act administrativ
Stadiu procesualFond
Documente la dosar
Termene de judecată  
DataSolutieDetalii
16/10/2024Respinge cerereaRESPINGE cererea formulată de reclamantul FUNDAŢIA SZEKLER MONITOR (cu sediul/domiciliul), în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi DAN TANASĂ, (cu sediul/domiciliul), ca neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş. Pronunţată potrivit art. 396 al. 2 din codul de procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 16.10.2024.
11/10/2024Amână pronunţareaAmână pronunţarea în cauză la data de 16 octombrie 2024.
04/10/2024Amână pronunţareaAmână pronunţarea în cauză la data de 11 octombrie 2024.
20/09/2024Amână pronunţareaAmână pronunţarea în cauză la data de 4 octombrie 2024.
      



      Această aplicație a fost creată de Curtea de Apel Cluj şi implementată din data de 01.01.2017.
       Total vizitatori: 20321287